Citylab

06
nov
Citylab 2016 – inovații în orașe și conversația absentă: orașele în declin demografic
Citylab 2016 – inovații în orașe și conversația absentă: orașele în declin demografic
  • mkbt
  • 1514 Views
  • 0 Comment
  • citylab . eastern european cities . housing . orase in declin demografic . shrinking cities . urban innovation .

A șasea ediție a CityLab2016 organizată de Institutul Aspen, The Atlantic și Bloomberg Philanthropies a avut loc la Miami (SUA), la sfârșitul lunii octombrie 2016. Evenimentul a reunit mai mult de 500 de lideri la nivel mondial – 40 de primari, plus teoreticieni urbani, urbaniști, oameni de știință, arhitecți și antreprenori- pentru o serie de dialoguri în jurul provocărilor și ideilor emergente ce conturează agenda urbană la nivel internațional.

CityLab 2016 a oferit un timp unic de reflecție combinat cu un schimb rapid de idei cu privire la modul în care orașele, reprezentate fie de primari sau de practicieni inovatori, abordează o serie de provocări precum: criza de locuințe la prețuri accesibile, expansiunea urbană, tranziția la noile tehnologii, inclusiv automobile autonome, infracționalitate, refugiați. Evenimentul a permis contextualizarea acestor probleme în diverse cadre locale din lume pentru o audiență globală, fapt ce a generat un sentiment de încredere în schimbările ce devin posibile în cele mai vitrege situații dacă există leadership și anduranță.

Printre conversațiile notabile se numără cea a primarul orașului Bogota (BR),  Enrique Penalosa, în care explică de ce în noul său mandat are o abordare puternică privind criminalitatea, a Seletei Reynolds, directoarea departamentului de transport pentru orașul Los Angeles cu privire la modul în care autovehiculele autonome animă din nou dezbaterea privind transportul public drept bun public și viitorul incert al veniturilor locale “stabile”  precum amenzile pentru depășirea vitezei minime legale sau încasările din taxele de parcare sau cea a primarului orașului Orlando, Buddy Dyer, despre cum gestionezi orașul într-un moment de criză și traumă colectivă precum cel trăit după masacrul ce a avut loc în luna iunie 2016. O serie completă a dialogurilor poate fi urmărită aici.

Realitatea orașelor europene a fost rezumată de posterele expuse  de McKinsey & Company, subliniind faptul că 47% din orașe din Europa de Vest sunt în declin demografic. Activitatea MKBT este axată în principal pe orașe din Europa de Est, astfel încât putem adăuga atât câteva cifre, cât și nuanțe suplimentare. In afara recesiunii dramatice a majorității orașelor, ca o consecință directă a urbanizării forțate prin industrializare, țările din Europa de Est sunt singurele care au suferit o pierdere constantă a populației între 1955-2015. Iar în conformitate cu datele furnizate de ONU în raportul privind dinamica populației, până în 2050 Bulgaria va pierde 28 la sută din populația sa, România este de așteptat să-și piardă 22 la sută, urmată de Ucraina (în scădere cu 22 %), Moldova (20 %), Bosnia și Herțegovina (19 %), Letonia (19 %), Lituania (17 %), Serbia (17 %), Croația (16 %) și Ungaria (16 %).

Aceste dinamici semnificative, actuale și viitoare, ale populației nu sunt doar un rezultat al tendințelor demografice, ci și a migrației semnificative motivată de căutarea unor oportunități mai bune socio-economice. Coroborat cu un nivel ridicat al  ratei de proprietate imobiliară privată ce împiedică mobilitatea forței de muncă în special pentru familiile cu venituri reduse și drepturi nesigure pentru așezările informale și locuințele sociale, multe orașe din România pe care am ajuns să le cunoaștem bine sunt în derivă atât asupra modului în care să-și accepte noua lor condiție drept o comunitate în scădere și să integreze pe toți rezidenții rămași.

Similar cu ideile vehiculate la CityLab, ce impresionează prin modul în care oamenii talentați le-au dat formă și le-au tradus în acțiuni, și noi privim provocările orașelor din Europa de Est drept oportunități deghizate. Este un impuls de a regândi orașele nu în termeni de creștere, ci mai degrabă a capabilităților de bază prin care unele se vor dezvolta, iar altele vor dispărea.

* Anamaria Vrabie mulțumește Institutul Aspen pentru invitația si sprijinul de a se alătura CityLab2016.

Foto: Atlantic LIVE