Implicarea comunității în deschiderea și protejarea a cinci noi zone cu biordiversitate din București
Urmărind prioritatea noastră strategică, armonizare oraș-natură, explorăm moduri în care putem facilita o mai bună înțelegere a interdependenței om-natură și o mai mare atenție și dedicare pentru spațiile verzi urbane, atât de necesare pentru reziliența climatică a orașelor în care trăim. În acest sens, creăm și ne implicăm în acțiuni de facilitare a dialogului civic-instituțional și de mobilizare a comunității în Reșița, Țara Făgărașului și București.
Începând din februarie 2024, sprijinim Asociația Parcul Natural București în demersul lor de conservare, promovare și accesibilizare a cinci noi zone cu biodiversitate și peisaje naturale din București, contribuind cu expertiza noastră în a aduce actorii relevanți la discuții, facilitând contexte de dialog cu comunitățile locale relevante, cu specialiștii și autoritățile publice care pot sprijini acest demers.
Sprijinul oferit de echipa noastră constă în:
- Organizarea de consultări și sesiuni facilitate pentru conturarea participativă a unei viziuni strategice (întâlniri de facilitare de tip focus group, cafenea comunitară, vizite de studiu ș.a.) cu categorii de actori relevanți pentru activitatea APNB, precum locuitori din jurul ariilor naturale urbane vizate de planurile asociației, profesioniști în urbanism și arhitectură, cadre didactice și educatori pentru natură, reprezentanți ai autorităților publice sau din mediul academic ș.a.;
- Facilitarea de procese de planificare participativă pentru rafinarea strategiei de lucru a asociației pentru prezervarea biodiversității urbane și promovarea a cinci arii naturale urbane în București;
- Design de metode de lucru pentru angajarea comunității în procesul APNB de planificare strategică, ca bază pentru buna implementare a proiectului „Rewildering Bucharest”;
Procesul de elaborare a strategiei organizaționale a Asociației Parcului Natural București, precum și serviciile de asistență tehnică mai sus menționate, sunt parte din proiectul „Rewilding Bucharest”, (Resălbăticirea Bucureștiului) finanțat de Platforma de Mediu pentru București, program inițiat de Fundația Comunitară București și ING Bank România. În cadrul acestui proiect, pentru a contribui la adaptarea climatică a orașului București și a zonei sale peri-urbane, APNB și-a asumat să acționeze pentru conservarea, promovarea și accesibilizarea a cinci noi zone cu biodiversitate și peisaje naturale din București:
- Pădurea Băneasa,
- Pajiștea Petricani,
- Lunca Dâmboviței,
- Valea Saulei
- Stufărișurile din Dobroești
Puteți citi mai multe despre APNB și inițiativa „Rewilding Bucharest” aici.
Sursă foto: APNB website
