Locuim Împreună în Reșița

Finalizat

Locuim Împreună în Reșița a fost un proiect finanțat de Grupul de Acțiune Local (GAL) Reșița, ca parte a eforturilor de regenerare a zonelor urbane marginalizate din Reșița. Proiectul se subscrie strategiei GAL Reșița pentru perioada de programare 2014-2020, strategie care s-a transpus în intervenții integrate pentru combaterea marginalizării și sărăciei urbane, finanțată cu fonduri UE prin programele POR și POCU.

O componentă importantă a strategiei GAL Reșița a constat în intervenții menite să reducă deprivarea locativă a grupurilor vulnerabile din Reșița. Astfel, Primăria Reșița a investit, pe parcursul ultimilor ani, atât cu sprijin financiar mijlocit de GAL Reșița, cât și cu finanțare guvernamentală complementară, în modernizarea și extinderea stocului de locuințe sociale al orașului.

Pe lângă aceste investiții hard, proiectul „Locuim împreună în Reșița” a constat în mai multe componente soft: acompanierea procesului de relocare a familiilor care locuiau în blocurile care fac obiectul modernizării, din Mociur, dotarea cu echipamente electrocasnice și alte dotări de bucătărie pentru familiile vulnerabile din alte zone marginalizate ale orașului. Din aceeași categorie de componente face parte și sprijinul MKBT, anume ajustarea grilelor de alocare a locuințelor sociale și redactarea regulamentelor de mentenanță pentru condominiile de locuințe sociale, menite să îmbunătățească relațiile proprietar-chiriaș.

Astfel, în cadrul proiectului „Locuim Împreună în Reșița” , expertiza noastră a fost subcontractată de Primăria Reșița, având următoarele trei rezultate:

  • Am realizat un studiu care analiza situația stocului locativ public, anume cadrul legal care îl reglementează, numărul și calitatea locuințelor existente și a celor care se vor construi, procedurile de mentenanță, alocare și circulare a locuințelor sociale. Am aflat care sunt problemele cu care se confruntă autoritățile care administrează aceste clădiri, chiriașii care le ocupă și potențialii chiriași care astăzi sunt pe listele de așteptare pentru o locuință socială. În urma studiului, am produs două documente care au fost adoptate de către Primăria Municipiului Reșița: noua grilă de alocare pentru locuințe sociale și un regulament de utilizare pentru stocul de locuințe sociale nou construit.

  • Grila de alocare a abordat o problemă recurentă în majoritatea orașelor din România: nu avem o cultură politică care prioritizează dreptul la o locuință decentă, persoanele eligibile pentru asistență socială sunt stigmatizate, prin urmare criteriile de alocare nu reflectă întotdeauna situația persoanelor aflate în vulnerabilitate. Criteriile de alocare au fost modificate pentru a prioritiza persoanele care-și duc viața în locuințe improvizate, neconforme, fără forme legale, fără acces la utilități de bază, în situații care le pun în pericol sănătatea și siguranța, sau care riscă să fie evacuate. Au fost de asemenea introduse criterii care răspund unor situații neașteptate sau dificile în viață – cum ar fi schimbări în starea de sănătate care afectează nevoile de locuire, violența domestică, traficul de persoane, sau situațiile în care un părinte trebuie să crească o familie pe cont propriu. 

  • Regulamentul de utilizare a fost tot un răspuns la situația clădirilor publice, care, de-a lungul anilor, au ajuns într-o stare avansată de degradare, nu doar în Reșița, ci în majoritatea orașelor post-industriale românești. Asta s-a întâmplat dintr-un cumul de motive, printre care: anii de neclaritate juridică a clădirilor, lipsa de bugete și proceduri pentru mentenanță din partea autorităților, lipsa de mijloace financiare a locatarilor și tensiunea dintre aceștia și autorități. Regulamentul vine cu sugestii prin care stocul nou construit de locuințe sociale să nu întâlnească aceeași soartă: delimitează drepturi și obligații clare între proprietar (Primăria Reșița) și chiriași, proceduri de organizare care să înlesnească viața bună la bloc și și proceduri de comunicare să prevină situațiile abuzive pentru toate părțile implicate. Am dezvoltat regulamentul după o cercetare detaliată a bunelor practici internaționale în domeniul locuințelor sociale, cercetare pe teren și consultări atât cu autoritățile, cât și cu chiriașii.

Perioada de implementare a proiectului „Locuim Împreună în Reșița”, mai precis a componentei realizate de MKBT, a fost decembrie 2022-decembrie 2023. Criteriile de alocare și regulamentul de mentenanță menționate mai sus au fost adoptate prin hotărârile de consiliu local HCL nr. 741 din 28.12.2023 și HCL nr.1 din 11.02.2024.


Mai multe proiecte​