5 – 8 iunie, Făgăraș: expoziție, coborâre cu cinuri și cină comunitară dedicate Oltului

În lucru

În weekendul 5–8 iunie suntem la Făgăraș, alături de partenerii noștri Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, Fundația Comunitară Țara Făgărașului, Șona Noastră, cu cea mai amplă activare din demersul „OLT: Oameni. Locuri. Timp.” Ne-am alipit Bikeathon-ului, eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală, organizat de Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Detalii, aici: https://bikeathon.ro/

5 iunie, ture cu cinul, proiecție și dialog

18 – 20:00 Ture cu cinuri, la cetatea Făgăraș, powered by Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23

20:30 Proiecție de film, Omul cu rădăcini în ape, cu dialog cu publicul și cuvântare din partea Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23

6 iunie, curse, ture și proiecție

Programul curselor Bikeathon este disponibil aici – https://bikeathon.ro/

17 – 21:00 Ture cu cinuri, la cetatea Făgăraș, powered by Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23

20:45 Proiecție de film „Harap Alb”, realizat de copiii din Mândra, powered by Mândra Project

7 iunie, lansare expoziție și coborâre de la Hălmeag, la Șona

14:00 – 18:00 Alai de cinuri*, condus de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, cu pornire de la podul de la Hălmeag și cu coborâre la Șona, între sălcii. Alaiul este gândit ca o călătorie înceată și o povestire în tihnă, pe apă, pe un traseu istoric pe care sătenii îl foloseau altădată. Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 este partenerul nostru care va ghida traseul și care va exemplifica puterea locurilor, importanța resurselor și narațiunilor locale în valorificarea lor strategică pentru comunitate și turism lent.

Revenim pe parcursul săptămânii cu privire la detalii despre alai și cum vă puteți alătura.

18: 00 – 19:30 La capătul traseului, la Șona, între sălcii, ne întâlnim cu călătorii care coboară din cinuri și deschidem pentru publicul larg expoziția OLT, o incursiune în memoria vie a oamenilor cu Oltul, în câteva sate din Țara Făgărașului (Hălmeag, Mândra, Șona, Făgăraș, Beclean). Această expoziție se bazează pe cercetarea realizată de Alexandra Lulache (antropolog, MKBT), Diana Iabrașu (culegătoare de povești, Albastru și Arhiva Satului Șona), care va fi în curând disponibilă pe site-ul nostru și pe Arhiva Satului Șona.

Participanții sunt așteptați cu plăcinte de la femeile din sat și cu bunătăți inspirate de Olt, de la prietenii noștri de la Casa Terra.

20:15 Seara, la cetatea din Făgăraș, are loc cina comunitară, organizată de Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Vom fi acolo cu o stație dedicată gastronomiei Oltului, alături de prietenii noștri de la Casa Terra.

8 iunie, încheierea ediției OLT: Oameni. Locuri. Timp.

14:00 – 16:00 O întâlnire de co-guvernanță a râului cu rețeaua de actori implicați pentru râul Olt. Discutăm despre demersul nostru din ultimul an, continuitatea demersurilor noastre comune, principii și direcții de colaborare.

Faceți-vă drum la Făgăraș și la Șona! Vă promitem că încă nu știți cât de frumos poate fi la Olt, cât e de bogat și de generos.


*Cinul este barca tradițională a zonei — angulară, joasă, împinsă cu prăjina de fundul râului, cu un compartiment la mijloc unde peștii prinși rămâneau în viață.

Mai multe noutăți​