Această broșură a fost realizată în parteneriat cu Bankwatch România pentru a veni în sprijinul județelor Gorj, Hunedoara, Dolj, Mureș, Prahova, Galați, care beneficiază de alocări financiare însumând peste 108 milioane de euro prin Fondul pentru o Tranziție Justă al Uniunii Europene până în 2027, pentru ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activitățile economice în declin sau în transformare. Ne-am dorit să asigurăm o utilizare optimă a resurselor existente și să facilităm valorificarea siturilor contaminate și redarea lor către comunitate.
Broșura este structurată în trei părți.
Prima Secțiune clarifică Ghidul Solicitantului pentru acțiunea „Sprijin pentru ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare” cu finanțare din Fondurile pentru Tranziție Justă, ca prim pas în regenerarea unor situri industriale în prezent dezafectate.
Secțiunea 2 prezintă două studii de caz ilustrative pentru procesul de regenerare urbană al unor astfel de situri. Cele două studii de caz vizează locații din spațiul post-socialist al Europei Centrale, așadar din contexte istorice, economice și sociale similare celui din România. Studiile de caz relevă complexitatea, durata și componentele unor procese de regenerare urbană a unor situri industriale dezafectate, precum și beneficiile aduse de aceste transformări comunității și economiei locale.
Secțiunea 3 descrie etapele principale dintr-un proces de regenerare urbană, construind pe experiența unui astfel de demers aflat în curs de derulare în Municipiul Reșița, Județul Caraș Severin. Această ultimă parte are menirea de a aduce mai multă claritate legată de procesul în ansamblu care trebuie avut în vedere atunci când o autoritate publică locală inițiază un astfel de demers.