Au trecut cinci ani de când Mecanismul pentru Tranziția Justă s-a lansat în Europa, cu misiunea de a preveni inechitățile sociale care pot apărea pe măsură ce navigăm schimbările economice, tehnologice și sociale catalizate de măsurile din Pactul Verde European. În cadrul proiectului BOLSTER, 13 organizații și universități din doisprezece țări din Europa și-au unit forțele pentru a investiga derularea mecanismului la nivel european și succesul său în a proteja justiția socială.

Cercetarea noastră s-a desfășurat pe parcursul a trei ani și a implicat peste 300 de interviuri cu organizații non-guvernamentale, mediul academic, autorități publice naționale și locale, companii private, persoane marginalizate și societatea civilă din zonele de tranziție. Din această experiență au rezultat câteva concluzii esențiale, pe care vi le prezentăm sintetic aici.

Pentru rapoarte detaliate privind cercetarea BOLSTER și procesul nostru de cercetare din Prahova, vă invităm să parcurgeți resursele de pe https://bolster-horizon.eu/. Concluziile comune ale echipei de proiect au fost trimise sub forma unei scrisori deschise  și către Comisia Europeană pentru a îmbunătăți planificarea următorului ciclu de finanțare a Programului pentru Tranziția Justă. Scrisoarea este semnată de consorțiul de proiect și alți zeci de reprezentanți ai sectorului civic și autorităților publice din regiuni de tranziție din Europa. O puteți consulta aici: https://bolster-horizon.eu/wp-content/uploads/2025/06/Letter_European-Commission_BOLSTER-.pdf

Participare autentică, nu doar pe hârtie

Programul pentru Tranziția Justă și-a propus să fie unul participativ, iar consultările publice să marcheze fiecare etapă importantă a procesului – identificarea nevoilor, stabilirea priorităților care se reflectă în planurile teritoriale pentru tranziție (PTJ), implementare și monitorizare.

Țările cu experiență mai îndelungată în consultare participativă s-au descurcat mai bine în a integra acest deziderat. Dar în ansamblu, în marea parte a regiunilor de studiu, consultările au fost de scurtă durată, limitate la grupuri restrânse de specialiști, iar concluziile sectorului civic nu erau reflectate în lanțul de acțiuni de implementare. Avem nevoie de procese participative substanțiale, prin care să înțelegem nevoile profunde din teritoriu și să împingem mai departe proiecte cu adevărat relevante pentru comunitățile locale. Asta înseamnă structuri decizionale participative, integrate efectiv în arhitectura de guvernanță a procesului, nu doar consultări formale.

Pentru a face posibil un astfel de proces, trebuie să interogăm mai întâi cu atenție cine nu a fost, sau nu este în mod constant invitat la masa consultării. Deși grupurile țintă ale mecanismului sunt persoanele marginalizate sau în risc de marginalizare din regiunile care vor suferi cel mai mult de pe urma tranziției verzi, nici ele și nici ONG-urile cu care interacționează nu au fost chemate la sesiunile de consultare sau informare în multe dintre regiunile studiate. Consultările cu aceste grupuri ne arată că, chiar și în situația în care acestea ar fi fost invitate, nu este garantat că acest lucru ar fi generat participare reală. „Tranziția justă” nu e un concept comun, nu este ușor de dedus ce înseamnă și ce presupune concret pentru comunitățile locale. Cercetarea Bolster ne-a arătat că nevoie de educație pe această temă și să cultivăm o înțelegere comună asupra termenului, altfel procesul riscă să fie deturnat către alte subiecte tangențiale dar mai ușor de cuprins.

Valorile participării ar trebui traduse într-un sistem de guvernanță al programului care este cu adevărat incluziv, de la planificare la evaluare. În afară de o cercetare amplă asupra nevoilor comunităților, în special ale celor mai marginalizate, este nevoie de indicatori de rezultat care să se asigure că planurile propuse chiar răspund acelor nevoi identificate.

Capacitățile autorităților regionale și locale de a organiza și lansa apeluri de proiecte trebuie consolidate, iar organizațiile non-guvernamentale și reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii trebuie să facă parte atât din proiectarea, cât și din implementarea și monitorizarea programului. Membrii organizațiilor non-guvernamentale și alți reprezentanți locali ar trebui numiți în comitetele care selectează proiectele finanțate prin Fondul pentru Tranziția Justă. Propunem numirea de ambasadori locali pentru activarea grupurilor subreprezentate și stabilirea de ținte minime de incluziune pentru societatea civilă și actorii locali în structurile de guvernanță, combinate cu finanțare dedicată pentru a sprijini societatea civilă. 

Dincolo de instrumentele economice

Tranziția justă nu poate fi realizată doar prin măsuri economice, desi felul în care mecanismul a fost tradus la nivel national în mai multe țări a prioritizat asta (mai ales în Estul Europei). Focusul pe creștere economică nu se traduce automat într-o formă de dezvoltare echitabilă care nu lasă pe nimeni în urmă. Vorbind cu oameni la firul ierbii, am aflat că deși au învățat să se adapteze la volatilitatea de pe piața muncii, le lipsesc investițiile în calitatea vieții și a orașului. Dacă amplificăm vocile comunităților, concluziile lor arată destul de diferit de direcțiile trasate în Programul pentru Tranziția Justă, mai ales în România.

Construirea unei tranziții verzi care este cu adevărat justă, incluzivă și durabilă depinde de mai mulți factori care fac viața bună într-un loc. Pentru a preveni depopularea regiunilor în tranziție, este nevoie și de dezvoltare regională și locală, educație, participare civică, îmbunătățirea mediului construit, reducerea poluării și să ai ce să faci cu timpul tău liber.

Dacă luăm ca exemplu zona Prahova din România, Hainaut din Belgia, sau Halle din Germania, unde locuitorii deja s-au confruntat cu tranziții socio-economice profunde și închiderea parțială a industriei, aceștia nu se plâng neapărat că o fostă fabrică nu mai funcționează – deja și-au găsit alte locuri de muncă. Se plâng, în schimb, că aceasta a rămas abandonată ca o pată în oraș, în timp ce lor le lipsesc investiții în infrastructura socială care ar face aceste regiuni să devină din nou locuri vitale. 

Mecanismul pentru Tranziția Justă poate juca un rol semnificativ în reconstruirea încrederii dintre cetățeni și instituțiile publice și educaționale, respectiv în reintegrarea efectivă a fostelor zone industriale în circuitul social și economic. Dar pentru asta este nevoie de implicarea mai multor actori dincolo de cei economici și publici. Este crucial să simplificăm accesul la finanțare și pentru organizațiile locale care lucrează la firul ierbii, înrădăcinate în comunitate, cu o bună cunoaștere a nevoilor comunităților locale. Acești actori joacă un rol vital în aducerea comunităților înapoi în prim-planul dezvoltării regionale.

Este necesar să facem posibile investiții multi-dimensionale care pot îmbunătăți calitatea vieții într-o regiune, cum ar fi în transportul public regional pentru a crește mobilitatea lucrătorilor, programe de locuire accesibilă la preț și extinderea măsurilor de combatere a sărăciei energetice. Propunem facilitarea utilizării fondului construit latent (active industriale și nu numai) de către organizațiile non-guvernamentale locale și antreprenori care se pot implica în activarea lor ca infrastructură socială esențială pentru vitalitatea acestor regiuni. În proiectele mari ar trebui să existe o componentă de beneficii comunitare asumate de către aplicanți.

În plus, fondurile de asistență tehnică ar trebui să fie disponibile pentru studii de fezabilitate și pregătirea tehnică a proiectelor, mai ales când acestea sunt foarte complexe și imprevizibile, cum ar fi un proces de decontaminare a unui fost sit industrial.

Nu suntem la prima tranziție, trebuie adresate și inechitățile moștenite din trecut, prin acțiuni țintite

Nu putem ignora marginalizarea structurală. Când ne gândim la tranziție, nu vorbim despre procese care încep neapărat astăzi, ci despre fenomene care adâncesc și continuă falii vechi, vulnerabilități create acum mult timp. Acest lucru se manifestă mai intens în Europa de Est, unde restructurarea industriei a fost suprapusă cu (și catalizată de către) tranziția politică a anilor ‘90 și 2000, dar și în Vestul Europei, unde regiunile centrate pe industria grea trec prin restructurări vechi de 20 de ani care au erodat fibra socială a acestor locuri.

Pentru a construi o tranziție cu adevărat justă, trebuie adresate cauzele structurale ale acestor inechități. Iar pentru asta, programul trebuie să adreseze grupuri țintă și nevoi specifice, nu abstracte. De exemplu, recalificarea profesională trebuie gândită pornind de la nevoile concrete ale oamenilor care au fost sau sunt în risc de excludere de pe piața muncii. Problemele nu vor fi rezolvate doar prin crearea unui număr adițional de joburi, ci prin racordarea lor la oamenii care au nevoie de ele. Altfel, ajungem la riscul (prezentat de propunerile de proiecte actuale în Prahova) în care se creează un loc de muncă la recepție într-o unitate de turism nou deschisă, la care aplicanții vor fi un fost lăcătuș în pragul pensionării, sau o tânără romă pe care, din cauza discriminării etnice sistemice, angajatorii în trecut au refuzat să o angajeze în roluri în care trebuie să interacționeze cu clienții.

Ca să creăm această  punte între politici publice, fonduri europene, și comunități specifice, este nevoie de reprezentanți. Dar nu toate comunitățile marginalizate sunt reprezentate de organizații non-guvernamentale sau sindicate, iar când nu există ambasadori naturali ale acestor grupuri, este nevoie să îi construim. Acest lucru implică eforturi dedicate de educație și dezvoltare comunitară, pentru a ajunge la oameni și a afla nevoile lor specifice, autentice. Iar asta are nevoie de timp și asumare politică.

Timp pentru schimbare profundă

Mecanismul pentru Tranziția Justă a făcut o promisiune și a început niște transformări care nu se pot opri acum. Am trecut prin prima iterație a programului, iar acum el trebuie să se transforme și să continue, canalizând resursele menite să creeze incluziune către grupurile și comunitățile care au cea mai mare nevoie de ele, inovând inclusiv în sfera socială și de mediu.

Această tranziție necesită timp, etape multiple, și un angajament ferm din partea autorităților europene, naționale și regionale. Schimbarea nu vine peste noapte, regiunile au nevoie de timp de pregătire, iar programul curent a făcut vizibil acest lucru. Transformarea presupune colaborări, idei noi, formare, și un shift identitar profund. Câteodată înseamnă să schimbi o identitate veche de două secole.

Suntem conștienți că Fondul pentru Tranziția Justă nu a atins nici pe departe obiectivele de absorbție stabilite. Cercetarea noastră a arătat totodată că perioada de timp alocată pentru planificarea, alocarea fondurilor și implementarea proiectelor a fost prea scurtă pentru transformările majore care trebuie să se întâmple la nivelul acestor regiuni. În doar câțiva ani au trebuit construite structuri noi de guvernanță, identificate nevoi în mod participativ, scris planuri, lansate call-uri de finanțări, și implementate proiecte care ar trebui să aibă un efect transformator. Este un demers mult prea complex pentru a-l putea înghesui într-un singur ciclu de finanțare. Trebuie să învățăm din provocările care au apărut pe drum și să consolidăm procesul pentru tura viitoare, pentru a respecta promisiunile făcute oamenilor care trăiesc în regiunile de tranziție justă.