Home / Strategii de dezvoltare locală pentru 5 comunități OMV Petrom

Proiectul de asistență a cinci comunități (mun. Marghita, com. Bărbătești, com. Provița de Jos, com. Independența, com. Zemeș) în elaborarea de strategii de dezvoltare locală pentru perioada 2014 – 2020 s-a desfășurat în perioada mai – decembrie 2014. Acest proiect a fost inițiat și finanțat de către OMV Petrom SA, ca o inițiativă de răspundere socială corporatistă.

Echipă de lucru a fost compusă din 10 experți acoperind toate domeniile sectoriale relevante într-un proces strategic. La finele etapei de elaborare a celor 5 strategii de dezvoltare locală, etapă aflată sub coordonarea MKBT, toate documentele strategice au fost asumate formal prin decizii de consiliu local.

Implementarea proiectului s-a realizat în parteneriat cu GEA Strategy & Consulting, care continuă asistența pentru primării, până în 2017, pentru a identifica fonduri UE care pot ajuta la punerea în aplicare a strategiilor.

Întregul proces de planificare strategică participativă a fost cu atât mai interesant cu cât primăriile beneficiare nu mai trecuseră printr-un astfel de demers in prealabil. Unele primării dețineau documente de strategie, însă bazate pe documentare redusă și lipsind consultarea cu reprezentanții comunității.

Abordarea noastră, în acest context, a fost să poziționăm acest proces ca o ocazie de învățare și conștientizare a rolului unei strategii de către aleșii și reprezentanții locali dar și cetățeni. Documentul strategiei de dezvoltare a fost gândit ca un material de prezentare, succint, al nevoilor și potențialului de dezvoltare al comunităților vizate, precum și al perspectivelor și inițiativelor de dezvoltare asumate de autorități și comunitate în anii următori. Astfel, elaborarea unei strategia constă, pe de o parte, într-un proces de aducere la o laltă a comunității, spre a dezbate despre nevoile și dezideratele de dezvoltare, și pe de altă parte un document-vitrină a comunității, care exprimă particularitățile și potențialul acesteia, și generează predictibilitate pentru cetățeni, vizitatori și investitori asupra direcției de dezvoltare asumate. În plus, pentru fiecare primărie beneficiară s-au realizat seturi de recomandări pentru implementarea și monitorizarea strategiei, adaptate specificului fiecărei primării.

Citește mai mult despre abordarea noastră și cele învățate în acest proiect în ceea ce privește:

•           Particularitățile planificării strategice în comunități mici;

•           Aplicarea de metode participative în comunități cu experiență redusă în planificare strategică.