MKBT a participat la o vizită de studiu din care am aflat cum abordează regiunea Bruxelles criza locuirii. Vizita a făcut parte din proiectul SHAPE-EU susținut de European Affordable Housing Consortium, care în perioada 21 și 22 februarie a organizat o serie de evenimente de învățare despre incluziunea persoanelor în situații de vulnerabilitate în contextul valului de renovări care trebuie să aibă loc în toate țările europene.

Acolo am aflat că există inițiative inovatoare și aproape de casă, în țări care se confruntă cu provocări asemănătoare cu ale României (un stoc mare de locuințe sever degradate și blocaje instituționale în domeniul locuirii). MOBA Housing din Croatia încearcă un model de finanțare de tip cooperativă de locuire, care ar menține locuințele accesibile financiar pe termen lung. În Grecia, Hellenic Passive House Institute și asociația de voluntari Passivistas renovează un bloc multifamilial din Atena unde locuitorii se confruntă cu sărăcia energetică. Vor transforma blocul într-o casă pasivă cu o cerere energetică cu 90% mai mică și o producție de energie fotovoltaică care îi depășește cererea (în plus, testează materiale de izolație din biomasă). Housing and Tenants Organisation din Skopje, Macedonia de Nord, au demarat un proiect de renovare în co-creație cu chiriașii unui bloc sever degradat de foste locuințe de stat, cu probleme mari privind supraaglomerarea, accesul redus la electricitate și sărăcia energetică.

Prioritatea este următoarea: tranziția verde trebuie să fie și socială. În contextul unei tranziții juste, casele sunt atât puncte de consum energetic cât și un drept fundamental. Peste tot în Europa trebuie să extindem stocul de locuințe sociale de calitate și eficiente energetic, încât să fie întrutotul “affordable” pentru locuitori și blânde cu mediul.

Revenind la Bruxelles —care are o populație chiar mai mică decât a Bucureștiului dar, prin comparație, un număr impresionant de locuințe sociale. Dacă în ultimii 10 ani Primăria Municipiului București a dat în folosință numai 289 de locuințe sociale (conform ActiveWatch), în Bruxelles, numărul ajunge la 40.000, cu încă 4.000 în curs de realizare. Totuși, acest număr impresionant reprezintă doar 8% din stocul total de locuinte, lista de persoane pe lista de așteptare ajunge la 53.000 și 1/3 din populația regiunii se află în risc de sărăcie, conform SLRB (Societe du Lodgement de la Region de Bruxelles-Capitale). Reprezentanți ai autorităților europene (DG REGIO, DG ENER, Parlamentul și Comisia Europeană) toți au spus că locuirea trebuie să devină un subiect prioritar pe agenda UE, sustinut de finanțări adecvate.

Inclusiv Bruxelles se chinuie cu banii, investițiile în locuințe sociale sunt dependente de subvențiile de la stat care sunt în scădere. În același timp, modelul de investiție care e pus la punct e foarte inovator, prioritizând sustenabilitatea socială și ecologică. În primul rând, se renovează mai mult decât se construiește. Am vizitat două exemple de spații de birouri și fabrici reconvertite în locuințe sociale; ambele foloseau pe cât de mult posibil din structura și resursele preexistente, investind mult în materiale care să ducă la neutralitate energetică. Fiecare bloc are spații comunitare și primește și un buget de acompaniere pentru activități cu chiriașii care să construiască coeziunea socială (1.7 milioane eur la nivelul regiunii). Acest buget este de obicei administrat de un consiliu al chiriașilor la nivel de bloc și o asociație aleasă să implementeze activitățile. Mobilizarea chiriașilor e încurajată inclusiv printr-o aplicație unde pot lua legătura cu asociația de locuințe, își pot plăti chiria sau raporta nevoi de reparații.

Per total s-a susținut ideea de renovări la nivel de întreg cartier astfel încât să crească calitatea locuirii cu totul și pentru a evita riscul reapariției unor inegalități spațiale. Așadar, un bloc social trebuie să aibă în jur și școală, spații verzi, și să fie aproape de locuri de muncă. Un subiect foarte presant în cazul Bruxelles și din care putem învăța este riscul de renovictions, sau atunci când, în urma renovării, foștii chiriași nu se mai pot muta înapoi, iar situația de locuire precară pur și simplu se mută în altă parte a orașului. Pentru a proteja chiriașii care trec prin renovări s-au folosit convenții de reîntoarcere și proceduri extinse de comunicare, consultare și asistență a chiriașilor.

Cu ce concluzie am venit acasă: dincolo de brick and mortar, investițiile în locuințe sociale trebuie să fie și despre un trai de calitate în cartiere funcționale, despre mai multe resurse cheltuite pe incluziunea chiriașilor și mai puține pe construcții care o să pună presiune pe resursele de energie sau cele financiare ale chiriașilor.

Dacă vreți să aflați mai multe despre restul studiilor de caz în „renovări verzi și sociale”, găsiți mai multe informații pe pagina SHAPE-EU.

Text: Alexandra Lulache, MKBT