Este nevoie de regenerare urbană atunci când un oraș sau o comunitate a trecut printr-un șoc și nu și-a mai revenit: un șoc care poate veni deodată sau progresiv, singular sau în cascadă și să stârnească schimbări și consecințe mai mult sau mai puțin suportabile pentru ființele vii din acel spațiu și pentru sistemele în care ele se organizează. Pe cât de mult poate fi un răspuns/o soluție la criză, regenerarea urbană poate fi și un răspuns la un proces lent de eroziune: pierderea treptată a relației dintre oameni și locurile în care trăiesc, destrămarea țesutului social, uitarea sau ignorarea unor resurse esențiale care așezau, la un moment dat, viața comunității și o făceau previzibilă. Un râu ignorat e un exemplu pentru o astfel de eroziune.

În practica noastră, regenerarea trece prin documentarea resurselor valoroase ale locului, prin crearea de contexte potrivite pentru participare, prin tematizarea unor fenomene socio-culturale esențiale—accesul la spațiu, locuirea decentă, apartenența la loc—și prin contribuții la un discurs democratic. Pentru toate aceste treceri și intenții este nevoie ca locuitorii acestor comunități să se consulte, să reziste în dialog, să inspire și să fie inspirați, să facă loc pentru expertiză și pentru perspective diferite, să capete energie și speranță pentru viitorul locurilor în care trăiesc.

Avem convingerea că locurile pot avea vitalitate și speranță atunci când oamenii înțeleg ce au, ce au pierdut și ce pot face pentru mai bine. Aici, filosofia place-based (ancorată în loc) ne dă o mână de ajutor și o poziție profund localizată, care ne îndeamnă să înțelegem ce e de regenerat și de ce și, mai ales, cum să fim în serviciul locului și comunității. Adică, înainte de a propune soluții de-a gata, să învățăm despre cultura locului, să ascultăm ce spune locul despre sine, să înțelegem ce relații există, care este înțelegerea lumii și, astfel, să construim din interior. Credem că acesta este singurul mod în care schimbarea poate căpăta durabilitate și legitimitate.

La baza acestei abordări stă conceptul de stewardship, adică ideea că oamenii înțeleg și își asumă că ei sunt cei care trebuie să aibă grijă de locurile în care trăiesc. Stewardship nu se predă de-a gata și nici nu se poate impune prin expertiză sau prin explicații, dar se poate insufla și crește prin acces la mediu înconjurător, la povești, la contexte potrivite de participare și de contribuție, prin stimularea unor emoții pozitive vizavi de loc. În final, prin construcția consecventă la un sentiment profund de apartenență: că aparții de loc, iar locul îți aparține și ție, indiferent de rolul pe care îl ai în comunitate, indiferent de vârstă sau de poziție.

Context

Asemănător multor orașe mici și mijlocii din România și Europa de Est, Municipiul Făgăraș se confruntă cu un declin demografic sever și cu un proces greu de restructurare economică. Municipiul a pierdut 42% din populație, între 1992  (44.931) și 2021 (26.284). Rezultatele acestor dinamici se reflectă într-un fond construit supradimensionat, cu multe spații subutilizate sau abandonate, într-o nepotrivire acută între nevoile comunității și starea mediului construit. Lipsa de speranță și de încredere în potențialul orașului de a își reveni este tot o consecință, un sentiment alimentat de aspectul și starea de abandon al unei mari părți din mediul construit al orașului, precum și de lipsa integrării utile și a valorificării resurselor naturale locale în viața publică.

În acest sens, ne-am îndreptat atenția către râul Olt, care a apărut în toate cercetările noastre anterioare ca un element identitar fundamental…și profund ignorat, în mare parte pentru că rutinele zilnice ale oamenilor s-au schimbat; nu mai este nevoie de Olt așa cum era nevoie acum 50 de ani, oamenii nu mai spală rufe în apa râului, nu mai topesc cânepă în Olt, nu mai trec cu bacul spre viile de pe deal, nu mai știu unde sunt zonele sigure de îmbăiere. Pentru mulți, râul a devenit un element de decor. Totodată, nu există o înțelegere clară și unitară despre cum se leagă valorificarea râului de bunăstarea populației și de calitatea vieții publice sau cum Oltul poate avea un aport esențial în a face comunitatea mai puternică în fața schimbărilor climatice. Trecând prin toate acestea (inclusiv cu sentimentul acut că trebuie să facem ceva pentru râul pe care îl îndrăgim), am gândit „OLT: Oameni. Locuri. Timp.”, un program care să contribuie la îmbunătățirea relației oamenilor cu râul și la încurajarea unui atașament civic mai puternic și mai consecvent.

Ce am făcut

În Țara Făgărașului creăm contexte interdisciplinare de lucru și mijlocim parteneriate durabile din 2012: ca inițiatori de programe pentru valorificarea spațiilor latente, ca parteneri în dezvoltarea hub-ului comunitar @Home Făgăraș, ca facilitatori ai unor procese de dezvoltare locală cu bătaie lungă. În 2025–2026, am lucrat pe mai multe planuri simultan legate de Olt.

Studiul biocultural. Pentru a ne ancora noi înșine în loc și pentru a cuprinde complexitatea istoriei oamenilor cu râul, am realizat un studiu biocultural al relației dintre comunitățile riverane și Olt, intervievând peste 50 de localnici din Beclean, Făgăraș, Șona, Mândra și Hălmeag: pescari, agricultori, oameni obișnuiți, cu gospodării, care au crescut pe mal și care știu râul într-un fel pe care nicio hartă nu îl poate reda vreodată. Din perspectiva place-based, studiul a propus o cercetare care a antrenat oamenii în dialog și în a se lăsa ascultați, iar asta în continuare sperăm să ducă la expresii culturale, artistice, economice sau turistice care să țină cont de relațiile existente. Studiul este un conținut extrem de valoros în sine, ca produs de cercetare care documentează o perioadă istorică, dar totodată fundamental pentru ce urmează; indiferent ce se va face la Olt, vom fi mai conștienți de ceea ce există. Totodată, studiul a stat la baza unei expoziții în peisaj, la Șona, transformând cercetarea într-un demers de recunoaștere a oamenilor cu care am povestit: poveștile, memoria lor despre râu, cunoașterea intimă a Oltului contează și este valoroasă.

Studiul este de găsit aici: https://mkbt.ro/resource/olt-studiu-biocultural/

Metodologia pedagogică. Am lucrat cu 4 școli și 4 profesori pentru a concepe și testa o metodologie de educație experiențială bazată pe râu, inspirată din filosofia place-based, urmărind să punem elevii în contact direct cu râul și cu locul în care trăiesc, cu oamenii care îl cunosc și cu întrebările sau provocările care îl definesc. La baza acestei abordări stă convingerea că, atunci când copiii explorează, observă și contribuie la înțelegerea locului în care trăiesc, cunoașterea capătă greutate și însemnătate subiectivă, iar învățarea devine durabilă. Ce a reieșit din acest demers este un ghid metodologic orientat spre stewardship — spre mai mult drag și grijă față de râuri și de locurile care ne susțin viața. Invitând și încurajând profesorii și elevii să privească râul ca pe un partener de învățare, contribuim la asumarea unei perspective și a unui angajament multi-nivel pentru îngrijirea și valorificarea sa.

Ghidul metodologic e de găsit aici: https://mkbt.ro/resource/ghid-metodologic-de-valorificare-educationala-a-raului/

Co-guvernanță. Cu convingerea că fiecare trebuie să pună umărul la o viziune comună și că, parte din practica place-based înseamnă să poți susține contexte polifonice, am facilitat trei întâlniri de co-guvernanță care au adus la aceeași masă primării, autorități ale apelor, ONG-uri, cercetători, antreprenori și cetățeni; într-un cuvânt, oameni care în mod normal nu se găsesc împreună și nu vorbesc neapărat aceeași limbă. Miza importantă este să încurajăm colaborarea, împărtășirea de competențe, de perspective și să împingem oamenii să reziste în discuții care nu mereu sunt confortabile, care nu mereu ajung la consens. Credem că fibra socială se întărește tocmai atunci când oamenii pot accepta opinii diferite, valori diferite, intenții diferite, continuând totuși să lucreze împreună. Acesta e, în fond, și sensul co-guvernanței și al participării la deciziile comunității: nu neapărat o decizie luată în conses, ci un exercițiu repetat de a fi împreună, în fața complexității.

Atașamentul față de loc: o precondiție esențială pentru grijă

Există o convingere bine documentată în literatura de educație și regenerare comunitară: informația singură nu schimbă comportamente. Putem ști că râul e poluat, că malurile sunt insalubre, că râul e important pentru biodiversitate, că are potențial turistic nevalorificat, și totuși să nu facem nimic. Cunoașterea abstractă nu generează responsabilitate. Atașamentul față de loc, în schimb, da. Iar atașamentul se crește prin acces nemijlocit, prin povești, prin contribuții proprii, prin construcția acelui loc – dezvoltând astfel o cunoaștere și o înțelegere cu greutate personală. Copii, adulți, bătrâni, comunități.

Astfel, armonizarea oraș-natură, una dintre prioritățile noastre principale de lucru, devine lucrativă atunci când ne propunem contexte care reconstruiesc relația funcțională dintre comunități și ecosistemele care le susțin viața. În cazul nostru, o relație care a existat între om și râu, între râu și întreaga comunitate din în Țara Făgărașului, dar care s-a rupt în câteva decenii de industrializare, poluare, sistematizare și pur și simplu schimbare a stilului de viață.

Regenerarea urbană care ignoră această ruptură și vine cu soluții de-a gata construiește în gol. Cel mai frumos ponton pe malul Oltului nu rezolvă alienarea comunității de râu sau problema accesului; cea mai completă metodologie pedagogică poate să rămână nefolosită dacă profesorii nu au nicio relație personală cu râul, iar interesul, curiozitatea și atașamentul copiilor pentru râu nu sunt stimulate. Oricâte întâlniri de co-guvernanță nu duc la o viziune sau responsabilitate comună, dacă participanții nu se simt ascultați, luați în serios. De aceea, activăm simultan pe mai multe paliere: cercetare, educație, dialog civic, vizibilitate culturală. Suntem conștienți că relația oamenilor cu locul și cu râul, că sentimentul de stewardship se construiește prin toate simțurile și prin toate rolurile pe care le au oamenii comunității: cetățeni, elevi, profesori, autorități, antreprenori, vizitatori etc.

Lucrăm astfel „pe Olt” cu o viziune de cel puțin 10 ani pentru că știm că relațiile dintre oameni și locuri, dintre instituții și comunități, dintre trecut și viitor nu se construiesc în durata unui proiect sau într-un mandat. Se construiesc prin prezență continuă, răbdare și încredere în puterea membrilor comunității. Mulțumiri prietenilor și partenerilor care fac munca noastră posibilă și vizibilă, celor care ne încurajează și întăresc în misiunea noastră: Fundația Comunitară Țara Făgărașului, Institutul de Cercetare Făgăraș, Home in Făgăraș, Casa Terra, Rowmania, Mândra Project, Șona Noastră, Primăria Făgăraș, Incubatorul de Afaceri Făgăraș, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Regional Pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului „Ţara Făgăraşului”, Consiliul Județean Brașov și mulți alții.

Proiectul „OLT: Oameni. Locuri. Timp.“ este finanțat de Raiffeisen Comunități, prin acceleratorul de ONG-uri în sustenabilitate, o inițiativă Raiffeisen Bank România, cu sprijinul Asociația pentru Relații Comunitare. Scopul proiectului este de a genera momentum—atenție, dialog, cunoaștere și parteneriat pentru Olt—prin facilitarea unor colaborări strategice la nivel micro-regional și prin implicarea comunităților riverane în demersuri care promovează interdependența om-natură și rolul vital al râului într-un sistem valoric complex.