Orașul e natură, natura e-n oraș.
Ne delimităm de separarea tradițională care reproduce ideea că omul și natura sunt entități separate, iar omul e deasupra naturii. Ne simțim aproape de filozofia și practicile care privesc omul, mediul antropic și natura, umanul și non-umanul, ca fiind profund interconectate și interdependente, parte din rețele complexe de interacțiuni. În proiectele noastre de regenerare, suntem atenți la complexitatea acestor rețele de interacțiuni, încurajăm și facilităm mai multă apropiere între oraș și natura care îl înconjoară sau străbate. Simultan, explicăm și articulăm aportul fundamental pe care natura l-a avut și îl are în toate aspectele vieții oamenilor. Promovăm mereu grija și respectul pentru felul în care folosim resursele naturale și raportarea activă a comunităților locale la schimbările majore pe care trebuie să le facem cu toții în sprijinul echilibrului ecologic.
În Reșița, ne preocupă cum structuri industriale, care odinioară au fost construite pentru a exploata resurse naturale ca materiale de bază în procesul industrial, pot fi acum convertite în rețele de conectare a orașului, a locuitorilor și vizitatorilor săi, cu plămânii verzi care-l înconjoară. În Făgăraș, explorăm râul Olt dincolo de proprietățile sale geografice sau de dimensiunea socio-ecologică, ca element cultural identitar pentru localnici, liant social pentru comunitățile pe care le traversează, spațiu pentru relaxare, sănătate și agrement.
În Prahova, cercetăm cum pot fi aduse comunitățile locale mai aproape de procesele de tranziție energetică prin care trece județul și cum ar putea fi aceste demersuri cu adevărat echitabile, implicând grupurile marginalizate și direct afectate de aceste transformări. Am sprijinit, de asemenea, ca parte dintr-un consorțiu internațional, Guvernul României în redactarea Planurilor pentru Tranziție Justă.
contact [@] mkbt.ro
Strada Popa Petre, Nr. 23, Sector 2
020802, Bucharest, Romania
Telefon
+4021 659 6820