Cum traduci un concept eluziv și birocratic ca „tranziție justă”  în experiențe tangibile cu care pot rezona toți oamenii, în special cei care au fost lăsați la marginea proceselor politice?  În Urlați, tranziția justă s-a tradus în extinderea infrastructurii de ciclism, un proiect făcut de tineri pentru tineri. În Ploiești, a însemnat termoizolarea câtorva case care se confruntă cu sărăcia energetică severă. Pași mici, dar sperăm că utili, prin care comunitățile marginalizate politic să înceapă să-și pună întrebări despre poziția lor în tranziția către sustenabilitate.

În ultima actualizare vă povesteam despre două comunități în care lucrăm, unde două grupuri au început proiecte comunitare care să accesibilizeze ideea tranziției juste. Un grup este format din liceeni din Urlați, care s-au adunat în jurul Conacului Nucu, un proiect care a restaurat și reactivat o clădire de patrimoniu, devenind un punct central pentru acțiuni civice. Celălalt grup este compus din femei rome, majoritatea mame, care își aduc copiii la centrul de zi Concordia, din Ploiești; ele locuiesc în Mimiu, un cartier marginal și parțial informal al Ploieștiului, care a crescut în umbra fostei rafinării Astra, atunci când restul orașului a devenit din ce în ce mai inaccesibil. Amândouă sunt în Prahova, una dintre regiunile de tranziție justă din țară, despre care puteți citi mai multe AICI.

Dar cum începi discuția despre un concept care a fost întâlnit aproape exclusiv în documente ale Comisiei Europene și „Ghiduri ale solicitantului” de pe biroul autorităților județene, încât să aibă sens la nivel local? Părerea noastră: prin practică, spărgându-l în bucăți, evaluând capacitățile comunității și prioritizând ce e fezabil de realizat de către un grup civic pe cont propriu, într-un an, cu un buget limitat.

URLAȚI PE BICICLETE

La sfârșitul verii 2024, pe grupul de whatsapp cu 12 tineri din Urlați se votau culori de rastele de biciclete, se comparau modele de unelte de reparații și se delegau roluri. Tinerii voiau să facă mersul cu bicicleta mai ușor pe rutele pe care le frecventează cel mai des: la liceu și în centru. După ce s-au inspirat din modele pe net, o comandă de două rastele de bicicletă a ajuns la domnul Geo, fost lăcătuș și actual apicultor. Primăria și Liceul Brâncoveanu Vodă au dat acordul să se amplaseze suporturile de bicicletă în spațiile publice din administrația lor, pe care le-au ales tinerii. Un stand de reparații a fost fabricat de cei de la „Hai cu Bicla” și plasat în incinta unui service de mașini vizavi de liceu, unde angajații s-au arătat deschiși să mai ajute liceenii cu sfaturi când trebuie să-și repare bicicletele.

Grupul a învățat să lucreze pe un drive comun și au văzut pentru prima dată un buget de proiect, în care lăsa fiecare linkuri la petice de pană sau lumini de biciclete. Ca să aibă loc o schimbare comportamentală și mai mulți tineri să adopte mersul pe bicicletă, tinerii au susținut ideea că nu e suficient să aducă o soluție tehnică, ci trebuie să și creeze o comunitate de susținere. Planul era să crească conștientizarea la ei în școală și să facă voluntariat pe rând, o oră pe săptămână, la punctul de reparații. Au lansat proiectul „Urlați pe Biciclete” cu un marș al bicicliștilor, pe 3 noiembrie 2024, în care 30 de persoane au trecut prin toate punctele de ciclism din oraș. S-a terminat cu un quiz și o tombolă despre siguranța în trafic, unde s-au distribuit 10 kit-uri de ciclism. Trei luni mai târziu, toate sunt încă la locul lor, iar pe grupul de whatsapp se trimit ocazional poze cu rastelele în funcțiune.

BANCA DE MATERIALE MIMIU

Ca zonă urbană marginalizată și nereglementată urbanistic, Mimiu se confruntă inclusiv cu injustiția ecologică. Oamenii de acolo sunt mai expuși la riscuri de mediu și la efectele schimbărilor climatice – locuiesc în case care nu îi protejează suficient de temperaturile extreme, în zone mai intens poluate. Multe lucruri care trebuiau rezolvate în comunitate erau dependente de o implicare consecventă și pe termen lung a autorităților locale:  decontaminarea terenului, extinderea rețelelor de apă și canalizare, sau introducerea unui sistem funcțional de colectare selectivă a gunoiului. Din lista lor de priorități, rămăsese o singură problemă majoră asupra căruia puteau interveni ca grup comunitar: să crească eficiența energetică a caselor.

Majoritatea locuințelor din Mimiu sunt construite pe cont propriu, cu îmbunătățiri graduale realizate în timp, inclusiv cu materiale neconvenționale. Așadar, multe au probleme la acoperiș și aerisire, au infiltrații și pierd căldură. Având în vedere bugetul restrâns, grupul de lucru a creat un set de criterii de evaluare și a prioritizat șapte gospodării în stare de degradare acută. Acestea au fost expertizate de un inginer constructor, un arhitect, și un meșter în construcții. Evaluarea tehnică a ajustat lista de intervenții prioritare astfel încât reparațiile să fie sigure și sustenabile. S-a făcut un buget și un nou plan de intervenții care includea costul materialelor, resursele de timp și mână de lucru pe care le putea oferi fiecare gospodărie, și servicii de construcții și reparații pentru acțiunile specializate. Pentru două case, au fost refăcute și termoizolate total acoperișurile și tavanele. A treia gospodărie a prioritizat reparația acoperișului, dar experții au sfătuit ca intervenția executată să fie consolidarea unei grinzi de rezistență fragile care punea în pericol integritatea clădirii întregi. Alte patru gospodării au accesat donații de materiale directe pentru intervenții în eficiența energetică a casei și au executat lucrările pe cont propriu. Fiecare familie a avut o discuție cu experții despre ce ar trebui să prioritizeze când mai fac îmbunătățiri la casă în viitor – e.g. sistemul de circulație a apei pentru a preveni eroziunea materialelor, uși etanșe și geamuri care se deschid și așa mai departe.

LECȚII ÎNVĂȚATE

Un proces participativ va fi fracturat atunci când grupurile nu sunt obișnuite să ia decizii pentru comunitățile lor și sunt ținute departe de procesul decizional, la nivel politic local și regional. Proiectele au ajuns la final, dar organizarea comunitară a întâmpinat multe blocaje, conflicte, amânări și mai ales o lipsă de capacitate în interiorul comunității. În Urlați, de exemplu, pentru că era prima dată când tinerii implementau un proiect pe cont propriu, nu aveau încredere în ei înșiși să preia inițiativa sau să ceară sfaturi, de teama că vor greși. În Mimiu, nevoile individuale erau atât de mari încât participantele nu au putut cădea de acord asupra unui proiect care să deservească întreaga comunitate. Deși impactul final al proiectului asupra gospodăriilor individuale a fost apreciat, a redeschis o cutie a Pandorei: oamenii au rămas cu o listă lungă de probleme nerezolvate pentru care nu există nicio speranță concretă de îmbunătățire în viitor. În teorie, ambele proiecte comunitare sunt aliniate cu valorile și obiectivele Mecanismului de Tranziție Justă, dar cele două grupuri sunt în continuare foarte departe de a-și vedea problemele și soluțiile prin lentila politicilor publice și de a-și imagina un viitor în care să poată să ceară sau să se implice colectiv pentru a corela resursele publice cu cele comunitare.

Implicarea, participarea, și dialogul civic-public sunt ca un mușchi care trebuie antrenat constant ca să poată avea impact local. Dezvoltarea grupurilor de inițiativă civică, educația despre mediu și schimbări climatice, spațiile fizice de dialog între comunitățile locale și autorități pentru a construi împreună o viziune despre viitorul regiunii lor par a fi doar câteva dintre prioritățile de investiții care ar conduce la o tranziție justă.